English/日本語

Ultima zi din scurta mea excursie de toamnă în Kyoto a fost ceva mai liniștită în comparație cu primele două.Toată ziua am petrecut-o în zona Testugaku no michi(Calea filozofului).Traseul a fost cam așa:

Ziua 3-Ginkakuji-Tetsugaku no michi-Nanzenji-Restaurant ninja

Ginkakuji(Templul de argint) este  deseori menționat în ghidurile turistice alături de Kinkakuji(Templul de aur).A fost denumit astfel deoarece planurile inițiale ale construcției prespuneau acoperirea sa cu o foiță distinctivă de argint,lucru care însă nu s-a mai întâmplat.Templul,aparținând budismului zen,se remarcă prin grădina  de o eleganță extraordinară.Toamna devine însă și mai frumoasă,în diversele nuanțe de roșu,galben,maro.Un loc unde te poți relaxa în voie.

În apropierea templului este un restaurant foarte interesant,unde se poate mânca soba(tăiței din hrișcă) cu aromă de ceai verde.Aroma de ceai verde,întâlnită tot mai des în dulciurile japoneze,a început să se extindă și spre diverse tipuri de mâncare precum acești tăiței soba sau faimosul curry rice,iar cel mai potrivit loc pentru a încerca astfel de specialități este desigur tradiționalul Kyoto.

Tetsugaku no michi sau Calea filozofului,este o alee pavată de aproximativ 2 km care pornește de la templul Ginkakuji și se termină în zona templului Nanzenji.Am urmat această cale spre următorul obiectiv al zilei,templul Nanzenji.Spațioasele domenii ale templului Nanzenji permit  chiar și petrecerea unei zile întregi acolo,pentru a vedea tot.Chiar dacă este aglomerat,fiind atât de spațios,te poti plimba în liniște printre clădirile vechi de sute de ani.

Am încheiat ziua dar și această minunată excursie în Kyoto cu o cină la un restaurant ninja.Conceptul de restaurant ninja îmbină perfect tradiționalul cu modernul,fiind o experiență în sine.Aceste restaurante se găsesc în mai multe orașe din Japonia și pe lângă design-ul interior,întunecat și care te trimite direct cu câteva sute de ani în urmă,chelnerii sunt ca niște ninja moderni și fac tot felul de trucuri pentru a întreține atmosfera,iar mâncarea pe care o servesc este și ea tot în ton cu tema restaurantului.Este o experiență interesantă pentru orice turist care vine în Japonia și vrea să aibă parte de o seară memorabilă.

M-am îndrăgostit de Kyoto și de toamna din Kyoto.Mi-aș dori să mai vin aici cu prima ocazie care  mi se oferă.După cum am mai spus,Kyoto este superb în orice anotimp și dacă ajungeți în Japonia,nu ratați o excursie la Kyoto!

image01

image03

image04

image05

image02

image06

image07

image08

image09

image10

image11

image12

image13

image14

image15

image16

ninhja2-1

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns